Principală  —  Advertoriale   —   Fagura.com - de 3 ani,…

Fagura.com – de 3 ani, un trio cu bani. Comunitatea în care oamenii se ajută și au de câștigat

Fagura.com, prima platformă de crowdlending din România și Republica Moldova, împlinește trei ani de la lansarea oficială. În acest timp, comunitatea Fagura a crescut la 1,67 milioane euro investite prin platformă și a generat profit de 250 mii de euro pentru investitori. Vedeți și o analiză despre rentabilitatea investiției în platformă

Cu ocazia a trei ani de activitate, Fagura anunță două lansări – Secondary Market și aplicațiile mobile. Secondary Market este o piață secundară dedicată investitorilor, care doresc să facă exit sau să își crească mai rapid portofoliul de investiții. Iar pentru gestionarea mai simplă a investițiilor, lansăm zilele următoare și aplicațiile mobile Fagura (pentru iOS și Android), instrumentul care va aduce investițiile și mai aproape, și mai accesibile, la un click distanță de pe telefonul mobil.

„Nu ne oprim la aceste realizări, iar lansările pe Fagura vor continua. Vara începe cu credite pentru IMM & Startups și continuă cu alte proiecte ambițioase. Suntem în proces de licențiere în România ca să deschidem platforma și pentru finanțarea antreprenorilor din România. Ne propunem să dezvoltăm un community digital bank, creat pentru a facilita accesul la finanțare pentru Europa de Est și investiții pentru cei din diasporă”, Tudor Darie, CEO Fagura.

Fagura.com este prima platformă de P2P lending (investiții alternative în împrumuturi), înregistrată în Estonia și lansată la etapa de test în R. Moldova, cu un scoring automatizat ce permite luarea deciziilor în mai puțin de 1 secundă.

Astăzi comunitatea Fagura numără peste 800 de investitori și 1200 de împrumutați, cu un proces de accesare a unui împrumut sau investiție 100% online. De 3 ani suntem un trio cu bani. Detaliile campaniei dedicate aniversării de trei ani Fagura.

Publicitate

Fagura.com a fost lansat în 2019, devenind un proiect premiat în domeniul Fintech la mai multe evenimente din R. Moldova și România: Brandul anului în FinTech, 2020 și 2021 (Moldova), Startup-ul cu cel mai mare impact, 2020 (Moldova), Top 3 best FinTechs, 2019 (România). În 2021, Fagura a fost în Top 100 Next Global Companies 2021 de Revista britanică Global Finance & Finance Reviews.

P.

Publicitate
Publicitate

Condiții de preluare a conținutului

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.